Cât va costa președinția românească a UE, în 2019

Cât va costa președinția românească a UE, în 2019
Publicat: 24/10/2016, 12:23
Actualizat: 24/10/2016, 12:28

„E vorba, din calculele noastre de câteva zeci de milioane de euro costul pregătirii președinției și derulării președinției (președinția Consililui UE – n.r.). Sunt bani care vor contribui inclusiv la promovarea imaginii României, bani care care trebuie să ne permită să pregătim și partea administrative, logistică”, a declarat prim-ministrul.

Dacian Cioloș a mai spus că nivelul costurilor va depinde de modul în care și, mai ales, unde vor fi organizate sutele de ședințe ale diverselor structuri europene în perioada în care președinția va fi asigurată de România. „Va fi o componentă logistică importantă. Să vă dau un exemplu – Guvernul viitor va trebui să decidă dacă vor organiza toate Consiliile informale pentru că pentru fiecare Consiliu de miniștrii vor exista reuniuni informale în statul membru care asigură președinția, sau dacă le organizăm și în alte locații din țară. Alte locații din țară presupun costuri suplimentare pentru că trebuie asigurată partea logistică pentru a primi câteva sute de oameni, deci delegații care vor însemna sute de participanți, dar înseamnă și o oportunitate de a promova și alte zone din țară decât Bucureștiul”, a mai declarat Dacian Cioloș.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Ziua din vară când acești nativi dau lovitura. Cine își va schimba viața
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×